Noua consilieră a Maiei Sandu a pus la cale o schemă dubioasă de eschivare de la plata impozitelor. Detalii

revenco

A pus la cale o schemă dubioasă de eschivare de la plata impozitelor. Vorbim de Ana Revenco, noua consilieră pentru apărare și securitate națională a președintelui Maia Sandu. Potrivit Comisiei Naționale de Integritate a Republicii Moldova, în perioada când Ana Revenco deținea funcția de director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a MAI, aceasta a declarat pentru anul 2013 venituri din activitatea soțului său, Roman Revenco, în sumă de 60 000 lei. Banii au fost obținut de la compania SRL ”Nova-Imprim”, pe care o deținea familia Revenco și pe care consiliera Maiei Sandu a încercat să o ascundă, notează Radar Politic.

„Interesant este faptul că în aceeași declarație Ana Revenco a indicat un alt venit de 360 000 lei. Acești bani soțul său i-a câștigat tot în 2013, din contractul de arendă a automobilului: Roman Revenco dădea propria mașină în chirie companiei pe care o deținea – SRL ”Nova-Imprim”. Adică venitul obținut din arenda automobilului era de șase ori mai mare, decât venitul pe care-l avea la aceeași firmă”.

Experții în domeniu economic ne-au explicat că unii oameni de afaceri recurg la astfel de șmecherii pentru a crește cheltuielile companiei și pentru a se eschiva de la plata impozitelor.

Amintim că în 2015, inspectorii de integritate au sesizat Procuratura că șefa de la MAI, Ana Revenco, și-a ascuns averea de milioane. Autoritățile au constatat că, consiliera Maiei Sandu în perioada când a deținut funcția de director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane nu a indicat în declarația de avere un apartament de aproape 150 m.p. Inspectorii au mai depistat că Revenco a ascuns alte trei încăperi nelocative, trei terenuri de tip grădină, un automobil, 12 conturi bancare, o cota-parte 20% în cadrul unui SRL și cotele-părți de 100% ale soțului în alte două SRL-uri.

Comisia Națională de Integr… by Radar Politic

sursa: radarpolitic.md

You may also like

Comments are closed.

By