Ion Ceban nu are de gând să se implice în politică și nici nu va participa la anticipate

ceban5678

Ion Ceban spune că își va duce mandatul de primar general până la capăt, întrucât vrea o capitală adevărată, mult mai confortabilă pentru locuitori. Mai mult, acesta spune că nu va participa la potențialele alegeri parlamentare care vor avea loc.

„Este ceea ce mi-am propus să o fac. Nu am niciun fel de gânduri în ceea ce ține de orice activitate politică în acest sens. Am spus, concentrația mea de bază este municipalitatea. Asta o voi face și asta am făcut-o. Chiar și acele lucruri interpretate în campania electorală.

Am făcut-o pe cont propriu, nu am făcut politică în această privință. Evident că cunosc de unde am venit și ce echipă m-a înaintat în funcția de primar. Suntem în relații foarte bune și ceea ce fac este administrare în oraș”, a punctat edilul.

De precizat că Ion Ceban a ieșit din formațiunea PSRM, după ce a fost ales în calitate de primar. Anterior, acesta și-a anunțat susținerea pentru candidatul Partidului Socialist în cadrului alegerilor prezidențiale.

You may also like

Comments are closed.

By