Magazinele din Moldova, obligate să aibă pe rafturi 50% din produse autohtone

vitra.md

Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege care prevede noi condiții pentru desfășurarea comerțului interior. Documentul stipulează stabilirea unei cote de raft, nu mai puțin de 50%, din lungimea lineară a raftului, destinată expunerii și vânzării produselor fabricate/procesate în Republica Moldova.

Totodată, prin prisma legislației altor state, se propune plafonarea reducerilor comerciale pentru produsele alimentare (nu mai mult de 10%) cu scopul balansării puterii de negociere a părților contractante.

Referitor la perioada de plată a facturilor, sunt stabilite mai multe termene în dependență de rotația de vânzare a produselor reieșind din termenul de valabilitate a acestora (data limită de consum / data durabilității minimale) – 7, 30 și 45 de zile calendaristice.

Precizăm că proiectul de lege care vine să apere interesele producătorilor locali a fost retransmis în Parlament la inițiativa președintelui Igor Dodon. Documentul a fost votat de deputați în prima lectură și retras din Parlament de Guvernul condus de Maia Sandu.

You may also like

Comments are closed.

By