Ceban: Până pe 25 decembrie, în fiecare sector vor fi amenajate zone cu decorațiuni de sărbători

craciun brad

Până pe 25 decembrie în fiecare sector al capitalei vor fi zone amenajate cu decorațiuni speciale, pentru ca fiecare să se poată bucura de sărbători, spune primarul general Ion Ceban.

„Urmează a fi amenajate și alte zone din sectoarele capitalei. În locațiile din oraș, zilnic între orele: 16:00-20:00, pe fundal sonor va fi redat un program cu tematica obiceiurilor și tradițiilor de iarnă „De ieși gazdă până-n prag”, cu participarea artiștilor și a colectivelor folclorice, prezentat online”, a conchis primarul general.

Edilul punctează că programul cultural-artistic dedicat sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, organizat de Primăria Chișinău este deosebit de ceilalți ani, deoarece pentru diminuarea riscurilor infectării cetățenilor cu coronavirus, majoritatea acțiunilor vor putea fi urmărite prin intermediul postului public de televiziune „Moldova 1” și pe rețelele de socializare, în direct și în reluare.

„Rog să fiţi prudenți mai ales în perioada sărbătorilor, să respectați măsurile de siguranță și să vă protejați pe voi dar și pe cei mai vulnerabili, de noul tip de virus”, a adăugat primarul.

stefan revelion decoratiuni stefan cel mare primaria stefan catedrala revelion brad pom de craciun

 

You may also like

Comments are closed.

By