Stația de tratare a levigatului de la poligonul de la Țînțăreni a fost dată în exploatare

statie levigat ceban

Stația de tratare a levigatului format din deșeurile menajere solide, depozitate la poligonul amplasat la Țînțăreni a fost pusă în funcțiune.

Primarul general a spus că a fost depusă o muncă enormă și vrea să continue dezvoltarea lucrurilor.

Vrem să avansăm în această direcție, exact ca și pe problemele alte, cronice, ce au existat până în prezent. Vreau să avem angajamente sincere. Vom merge să vedem cum stau lucrurile pe partea de infrastructură socială. Sunt alocate alte 7 milioane de lei pentru a suplini toate ce am promis.

Eu cred că este în premieră când municipalitatea își onorează toate angajamentele oferite locuitorilor din Țînțăreni. Vreau ca lucrurile să nu vină doar pe partea de angajamente. Ceea ce mai important este siguranța cetățenilor. Atât solul cât și apele subterane trebuie să le lăsăm curate. Vom vedea cum dezvoltăm și conservăm poligonul”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit lui Ion Ceban, stația va fi capabilă să compacteze deșeurilor pentru a le mări densitatea și stabilitatea, ulterior sunt acoperite cu pământ. De asemenea, a fost construit digul de la poligon pentru a evita alunecările și contruit de la zero drumul de acces către stație.

Mai mult, au fost create scurgeri pentru apele pluviale și iluminarea nocturnă.

Ceban spune că stația de tratare a levigatului are o capacitate de prelucrare de 150 m3/zi de deșeuri lichide. În rezultatul procesului de tratare a levigatului se obține apă tehnică, care poate fi utilizată la necesitățile curente.

Utilajul nou de tratare a deșeurilor lichide va reduce indicii de poluare a mediului, iar Chișinăul, este prima localitate care prin aceste activități bine organizate, va minimaliza impactul negativ. Este cel de-al doilea utilaj mobil instalat de municipalitate la nivel de republică”, a punctat Ceban.

statie levigat.jpg4 statie levigat 128224674_736312780305933_4408371063480982036_o 127993074_736311863639358_2799633260029304411_o 127970467_736311280306083_8547518825056438918_o 127955475_736312696972608_7265610876993944708_o 127914442_736311470306064_8903337333818340149_o 127531055_736312433639301_413921171246873380_o 127565876_736311546972723_2586187290935013978_o

You may also like

Comments are closed.

By