Guvernul a majorat numărul de beneficiari care vor primi ajutor pentru perioada rece a anului

bani lei m 24

Guvernul a majorat numărul de beneficiari care vor primi ajutorul social și ajutorul pentru perioada rece a anului. Executivul a decis să crească pragul de eligibilitate la calcularea scorului punctajului indicatorilor de bunăstare de la 88,46 de puncte la 91,28 de puncte.

„Mai multe persoane vor avea dreptul atât la ajutorul social, cât și la ajutorul pentru perioada rece a anului. Se vor ignora mai multe bunuri care sunt incluse la determinarea dreptului de ajutor social”, a precizat Ministrul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

În urma deciziei luată de Guvern, în programul de ajutor social urmează să se încadreze suplimentar 1800 de familii pentru prestația de ajutor social și 2350 de familii pentru ajutor pentru perioada rece a anului.

Cheltuielile totale necesare anual pentru implementarea acestei modificări se estimează la 29,6 milioane de lei. Banii au fost prevăzuți în proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021.

Modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

You may also like

Comments are closed.

By