COVID-19 a luat viața actorului de teatru și film Vlad Ciobanu

ciobanu

Actorul de teatru și film Vlad Ciobanu s-a stins din viață, astăzi, 22 noiembrie. Vlad Ciobanu suferea de leucemie acută și era internat într-un spital din Iași, unde s-a infectat cu noul virus.

Personalitate marcantă a culturii naționale, venind dintr-o familie cu bogate tradiții în domeniul culturii și artelor, artistul și dascălul Vlad Ciobanu și-a dedicat cariera promovării artelor spectacolului și a frumoasei lumi a scenei.

Cunoscut mai ales pentru inegalabila interpretare a rolului poetului nepereche al neamului, Vlad Ciobanu a fost alegerea perfectă a maestrului Emil Loteanu pentru rolul lui Mihai Eminescu. Acest rol va rămâne cu siguranță unul de referință în istoria cinematografiei naționale, fiind un reper pentru profesioniștii în domeniu dar și pentru tinerele generații.

De o modestie proverbială, ultimii ani din viața lui Vlad Ciobanu au fost dedicați edificării Centrului Național de Educație prin Artă, instituție la cârma căreia s-a aflat de la crearea acesteia în anul 2016. Acest proiect de suflet al lui Vlad Ciobanu a insuflat multor tineri de la noi dragostea față de artele spectacolului și cultură în general”, se spune într-un comunicat al Ministerului Educației.

Colectivul Teatrului Republican ”Luceafărul” este profund îndurerat de trecerea în neființă a actorului Vlad Cobanu și exprimă sincere condoleanțe familiei acestuia. Absolvent al Școlii Studio MHAT din Moscova, la întoarcerea în țară Vlad Ciobanu a fost angajat la Teatrul ”Luceafărul”, unde a jucat în spectacole memorabile; amintim aici doar câteva dintre rolurile iconice din cariera lui actoricească: Hamlet, Macbeth sau Don Juan.

Dincolo de cariera actoricească, Vlad Ciobanu s-a remarcat și în calitate de regizor, fiind un reprezentant strălucit al noii elite culturale care s-a afirmat după proclamarea independenței Republicii Moldova. În ultima perioadă, Vlad Ciobanu s-a impus preponderent în calitate de profesor universitar, reușind să educe câteva generații de actori străluciți, în care arta teatrală de la noi își pune toate speranțele. Plecarea lui prematură este o pierdere irecuperabilă pentru lumea teatrală, dar și pentru viața culturală a țării noastre”, se menționează într-un mesaj pe pagina de Facebook a Teatrului.

You may also like

Comments are closed.

By