Comisia Europeană: Țările care nu respectă drepturile LGBT nu vor primi bani de la UE

consiliul-europei

Comisia Europeană și-a făcut publică prima strategie globală europeană destinată apărării drepturilor persoanelor și comunităților LGBT, strategie care prevede, printre altele, că acordarea fondurilor europene va depinde de acum înainte și de respectarea drepturilor minorităților sexuale, transmite radio Europa Liberă.

Comisarul UE pentru egalitatea șanselor, Helena Dalli, a anunțat că țările care nu respectă drepturile minorităților sexuale vor avea de suportat sancțiuni financiare.

Potrivit unui raport al Comisiei, 43% din cei intervievați în țările UE au răspuns că au suferit un anume tip de discriminare din pricina orientării sexuale, față de 37% acum cu 7 ani. Tot așa, numărul celor care sunt de acord că persoanele LGBT trebuie să aibă aceleași drepturi a scăzut mult în câteva țări, scorul cel mai coborât fiind atins de Slovacia: doar 31% pentru.

You may also like

Comments are closed.

By