Ion Ceban și-a anunțat susținerea pentru Igor Dodon la prezidențiale

dodon ceban

Primarul general Ion Ceban și-a anunțat susținerea pentru candidatul independent Igor Dodon. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către Ion Ceban în cadrul unei conferințe de presă. Mai mult, Ion Ceban anunță că pentru a-l ajuta în campania electorală pe Dodon, acesta își ia concediu din cont propriu.

Primarul a punctat că depune efort ca orașul Chișinău să devină unul modern și dezvoltat, însă acest lucru nu este posibil dacă nu ai susținerea structurilor de stat.

Am început renovarea străzilor, trotuarelor, trecerilor pietonale subterane, reabilităm parcuri și piețe, achiziționăm troleibuze și autobuze noi în capitală. Dar mai avem mult de muncit.

Ceea ce am înțeles în această perioadă de când sunt în funcția de primar: este imposibil să faci lucruri importante și mari de unul singur și că doar în echipă și într-o bună colaborare cu toate structurile statului, Guvern, Parlament și nu în ultimul rând Președinție poți reuși în realizarea mai multor obiective pentru cetățeni.

În ultima perioadă, tot mai des sunt confuzii în ceea ce privește mă implic sau nu în campania electorală, că aș face acest lucru fiind în funcția de primar sau alte comentarii care nu-și au locul.

Vreau să fiu corect și de aici pornesc, astăzi împreună cu Igor Dodon anunț că timp de o săptămână, îmi iau concediu din cont propriu și mă alătur echipei pentru a-l susține pe Igor Dodon în campania electorală”, a precizat Ceban.

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 1 noiembrie, iar Igor Dodon are toate șansele să câștige din primul tur.

You may also like

Comments are closed.

By