Igor Dodon, gata să propună organizarea unui referendum constituțional

dodon1

Igor Dodon nu exclude organizarea unui referendum constituțional, dacă Parlamentul nu va susține modificările la Legea Supremă ce vor fi propuse de comisia specială creată prin decret prezidențial. Dodon a menționat, într-un interviu pentru Agenția de presă rusă TASS, că reforma constituțională va viza consolidarea împuternicirilor președintelui țării, micșorarea numărului de deputați în Parlamentul Republicii Moldova, interzicerea traseismului politic.

”Situația actuală este neprielnică: în Republica Moldova președintele este ales direct de popor, cetățenii înaintează cerințe președintelui, iar șeful statului nu are suficiente prerogative pentru a-și implementa în practică platforma sa electorală. Dacă președintele nu are susținerea Parlamentului și a Guvernului, atunci el va deveni un spectator al proceselor politice interne, așa cum a fost la începutul mandatului meu. De aceea, se impun modificări”, a declarat Dodon pentru TASS.

Igor Dodon a amintit că, vara aceasta, a semnat un decret prezidențial prin care a fost constituită Comisia pentru reforma constituțională, din componența căreia fac parte reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile din Republica Moldova.

”Intenționăm ca anul viitor să definitivăm modificările la Constituție și să le propunem pentru aprobare. Dacă Parlamentul nu le va susține, atunci intenționez să ies cu această propunere în cadrul unui referendum constituțional. Aceste împuterniciri nu sunt pentru Dodon, ci pentru următorul președinte ales”, a precizat Igor Dodon în interviul pentru agenția de presă rusă.

Reforma constituțională se va referi și la capitolul securității naționale, politica externă; atribuțiile și statutul Curții Constituționale, Consiliului Superior al Magistraturii.

You may also like

Comments are closed.

By