Guvernul a inițiat negocierile cu Rusia pentru a obține ajutorul de 275 mln ruble

guvernul chicu5

Guvernul a inițiat negocierile asupra semnării Acordului cu Federația Rusă privind acordarea asistenței financiare nerambursabile în mărime de 275 de milioane de ruble rusești. Banii sunt destinați pentru susținerea agricultorilor moldoveni care au avut pierderi în urma secetei și pandemiei.

Premierul moldovean a mulțumit partenerilor ruși pentru că au acceptat cererea Republicii Moldova.

„Este un acord între ministerele finanțelor din cele două țări privind alocarea acelui grant pentru a acorda suport suplimentar agricultorilor din Moldova. Este necesar de a aproba acest acord, pentru ca partea rusă să poată debursa acele 3 milioane de euro, astfel ca agricultorii să poată primi acest suport cât mai repede”, a declarat Chicu.

Prevederile Acordului nu contravin politicii externe a Republicii Moldova și nu conține prevederi care ar avea repercusiuni negative asupra economiei naționale și mediului. Documentul va intra în vigoare la data semnării.

La această înțelegere s-a ajuns în urma discuției purtate, la sfârșitul lui septembrie, între președinții celor două țări, Igor Dodon și Vladimir Putin.

You may also like

Comments are closed.

By