Primarul general: Vrem să avem 370 troleibuze și autobuze noi, până în 2023

foto: moldova24.info

Primăria municipiului Chișinău își propune ca până în 2023 să doteze orașul cu 370 de unități noi de transport. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.

Suntem în situația în care urmează să procurăm autobuze noi. Acum au fost deschise ofertele. Grupul de lucru le analizează. Eu aștept cu nerăbdare când vom avea soluția foarte clară pusă pe masă. Important că decizia la nivel politic, voința politică și mecanismul financiar de a achita aceste lucruri, au fost identificate. Conform procedurii, după ce vom depista câștigătorul, urmează ca în termen de 6 luni de zile să fie livrate 60 de autobuze la Chișinău, iar altele 40 în termen de 3 luni de zile. Asta ar însemna luna aprilie-mai, dacă nu avem complicații în licitații.

Chișinăul nu a procurat niciodată un număr atât de mare de unități de transport. De asemenea, avem înțelegerea și deja banii debursați pentru asamblarea a 35 de troleibuze la Chișinău până la sfârșitul anului, 5 dintre ele articulate. Din 2004 nu s-au mai procurat astfel de unități”.

„Cu mare regret va trebui să așteptăm mai mult. Odată cu procurarea a 100 de autobuze, avem intenția de a asambla la Chișinău alte 150 de unități noi. Obiectivul nostru este ca până în 2022 -2023 municipalitatea să fie dotată cu 370 de unități de transport nou. Sper să nu avem dezbateri politice”, a conchis acesta.

You may also like

Comments are closed.

By