Premierul Chicu a avut o întrevedere cu șeful Delegației UE la Chișinău

chicu michalko

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko în cadrul căreia au discutat despre relațiile bilaterale dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova şi posibilitățile de consolidare a parteneriatului.

Premierul a apreciat sprijinul de durată oferit țării noastre de către partenerii din Uniunea Europeană și a evidențiat faptul că actualul Executiv a reușit până în prezent să aprobe mai multe proiecte care prevăd armonizarea legislației cu standardele internaționale.

Printre subiectele discutate de cei doi oficiali au fost și cele cu privire la organizarea alegerilor democratice și transparente, precum și deschiderea secțiilor de votare în țările UE, pentru a asigura cetățenii noștri să-și exercite dreptul la vot.

Premierul a informat oficialul european despre progresul înregistrat de autorități în executarea acțiunilor prealabile agreate cu FMI pentru încheierea unui nou program cu această instituție. Părțile a apreciat progresul realizat, constatând importanța majoră pe care o are pentru Republica Moldova implementarea unui program amplu de reforme în colaborare cu Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare internaționale.

De asemenea, oficialii au mai comunicat despre ratificarea în Parlament a acordului de finanțare cu UE în valoare totală de 100 milioane de euro.

Premierul a mulțumit Ambasadorului Peter Michalko pentru suportul acordat de UE și a exprimat încrederea în continuarea unei colaborări eficiente și implementarea noilor proiecte de dezvoltare.

You may also like

Comments are closed.

By