În 2021, începe reabilitarea Parcului Catedralei şi a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare” // FOTO

catedrala8

Parcul Catedralei şi Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” – vor fi reabilitate în anul 2021. În acest sens, Primăria Chişinău a încheiat un acord cu o asociație de profil, ce înglobează mai multe companii şi experţi din domeniul arhitecturii şi designului, care vor veni cu suport şi soluţii de modernizare a acestor parcuri, cu păstrarea valorii lor istorice.

Potrivit primarului general Ion Ceban, vor fi alocaţi bani din bugetul municipal, dar vor fi identificate şi surse din afara ţării.

„În prezent se lucrează la caietul de sarcini pentru aceste două obiective, iar până la sfârşitul acestui an va fi anunţat un concurs de proiecte, care vor fi examinate de o comisie special creată. Ulterior va fi selectată compania ce va realiza proiectul câștigător”, subliniază primarul.

Caietul de sarcini pentru cele două parcuri va fi prezentat în cadrul ședinței următoare a Consiliului Municipal Chișinău.

Parcul Catedralei şi Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” reprezintă monumente de arhitectură, care sunt protejate de stat. „Iată de ce, orice intervenţie în configuraţia sau structura acestor parcuri trebuie foarte bine gândită şi coordonată cu toate structurile de resort”, a punctat edilul.

119486154_682204725716739_8170351442917756010_o 119510526_682202845716927_5826819731449574963_o 119511871_682204555716756_8778227322865175898_o 119514799_682203469050198_3359226569158227130_o 119520218_682205309050014_2296683918270025937_o 119526736_682203182383560_4934114635795454507_o 119550124_682203132383565_7959891422832947706_o 119552051_682204309050114_3481450843416628326_o 119566277_682202899050255_7103776903941161751_o 119568348_682203075716904_769486206632163273_o 119574072_682205055716706_527258584773222492_o 119576564_682203649050180_3997432499381908188_o 119583883_682203992383479_7546024018124257261_o 119601384_682203542383524_7401983054619363030_o 119617783_682203262383552_7734568933036172302_o 119622366_682203512383527_849448860808505540_o 119647406_682206089049936_3481890328444846219_o catedrala caterdala parc oameni parc stefan

You may also like

Comments are closed.

By