Filat: La prezidențialele din 2016, Maia Sandu s-a folosit de echipele și banii PLDM, iar în 2019 i-a declarat “toxici”

filat

Maia Sandu a „canibalizat” toți partenerii politici pe care i-a avut până acum, consideră președintele PLDM, Vlad Filat. Declarația a fost făcută la N4.

„S-a întâmplat un lucru fără de precedent, „canibalizarea” a tot ce ține de parteneri de către un reprezentant al Blocului. În 2016, în cadrul alegerilor prezidențiale, PLDM avea structuri în teritorii și colegii au alergat prin teritorii pentru a promova candidatura pro-europeană. Inclusiv financiar a asigurat unele acțiuni, care vizau procesul electoral. Au fost buni și unii și alții, ulterior, în 2019, s-au transformat în a fi „toxici”, a declarat Filat. 

Filat a explicat că lidera PAS a reușit să absoarbă toată puterea a partidelor din Blocul ACUM datorită unei conjuncturi, pe care a folosit-o “într-o manieră arogantă și brutală”. 

„Nu cred că este vorba de abilitate, este vorba de conjunctură și nici nu este vorba de capacitate. Este vorba de o conjunctură, care a fost folosită într-o manieră arogantă și brutală. Au mai fost din cei, care începeau să bea șampania prea devreme”, a  conchis Vlad Filat.

You may also like

Comments are closed.

By