Duminică, primarul Capitalei va prezenta proiectul de renovare a străzii 31 august

31 august transport

Strada 31 august va intra în reparație, iar conceptul general este de a o transforma într-un coridor verde.

Potrivit primarul general Ion Ceban, în această săptămână, sute de orașe din Europa explorează soluții practice de îmbunătățire a calității vieții urbane și testează soluțiile de transport alternativ.

„Ne propunem ca şi orașul Chișinău la fel să facă parte din această campanie. Astfel, duminică, 20 septembrie, strada 31 august 1989, în perimetrul străzilor Serghei Lazo și Vasile Alecsandri va fi închisă pentru circulația automobilelor, rămânând deschisă pentru pietoni, bicicliști și transport public. 

Acțiunea face parte din campania ”European Mobility Week” la care a aderat și orașul Chișinău. Duminică, la ora 13 00, vom prezenta și proiectul: ,,Renovarea străzii 31 August și transformarea ei în coridor verde” – consultare cu comunitatea bicicliștilor”, a punctat edilul. 

Această campanie se desfăşoară în perioada 16-22 septembrie și promovează mobilitatea ecologică, modul sănătos de viață și transportul public.

You may also like

Comments are closed.

By