Câte cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate în școlile și grădinițele din Chișinău

ceban scoala elevi.jpg555

Primarul general Ion Ceban a cerut ca în instituțiile de învățământ să fie creat un mecanism de raportare a copiilor/cadrelor didactice, care sunt bolnave cu Covid-19. Solicitarea vine după ce cazurile de infectare în școli și grădinițe a crescut.

Cât ține de situația actuală, Ceban speră că va reveni la normal situația cât mai curând, astfel, a solicitat responsabililor din primărie un raport comparativ cu situația în școlile din alte state.

În baza datelor acumulate din instituțiile de învățământ primar şi secundar, 166 de elevi sunt bolnavi de Covid-19, iar 1669 sunt în autoizolare.

De asemenea, 74 de cadre sunt pozitive la coronavirus, iar alte 43 sunt în izolare. Din totalul de instituții, în 23 au fost plasate în carantină 48 de clase.

Ceban a precizat că procesul educațional online este organizat pentru cca 1668 elevi, pentru cei aflați în autoizolare și pentru elevii din clasele închise în carantină.

Primarul a venit cu un mesaj către părinți, pe care îi îndeamnă să ajute autoritățile să oprească răspândirea virusului și să le spună copiilor cât de periculos este.

You may also like

Comments are closed.

By