7 C
Chișinău
Saturday, April 17, 2021

Lucrările pe strada Albișoara decurg în termen, anunță Ion Ceban

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_img

Lucrările de pe strada Albișoara sunt monitorizate strict. În fiecare dimineață un grup de responsabili și experți de la primărie Chișinău sunt la ora 7:00 pe șantier. În curând se vor finaliza lucrările pe tronsonul I, iar în următoarele zile muncitorii se vor ocupa de tronsonul II, spune primarul general Ion Ceban, care a participat la ședința Primăriei din această dimineață.

„Se lucrează la schimbarea iluminatului, la schimbarea trotuarul, dar și modernizarea colectoare lor. Lucrările decurg în graficul stabilit. Cum am mai spus, dacă vom găsi nereguli, vinovații vor fi pedepsiți cu demisia. Iar cheltuielile adiționale vor fi suportate din contul lor, exact ca și în situația de pe strada Pelivan”, a declarat primarul general Ion Ceban.

Între timp, se lucrează și la schimbarea țevilor de termoficare tot de pe strada Albișoara. Aceste lucrări fac parte din Proiectul de modernizare a mai multor conducte din capitală, sumă totală fiind de 21,4 milioane de lei.

Amintim că, pe strada Albișoara, pe lângă cele 28 de guri de captare a apelor, urmează a fi instalate, suplimentar la cele 23 existente.

- Advertisement -spot_img

Latest news

Related news

- Advertisement -spot_img