Etapa a II-a a Proiectului „Educaţie Online” a început

educatie online

Împreună cu ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, Ion Ceban a dat startul celei de a II-a etape a Proiectului „Educaţie Online”.

Potrivit primarului general, la baza parteneriatului a stat semnarea unui Memorandum de colaborare dintre Primăria municipiului Chişinău şi MECC, cu privire la dezvoltarea bibliotecii digitale educatieonline.md.

„Am mers, astăzi, la Universitatea Tehnică din Moldova, acolo unde au început filmările lecţiilor la toate disciplinele, pentru îmbogăţirea bibliotecii digitale educatieonline.md.
Proiectului „Educaţie Online” a devenit un proiect naţional de succes. În etapa a II-a sunt implicaţi profesori şi coordonatori – avizori din toată republica. În prima etapă am înregistrat în total peste 6 mii de abonați și peste 1 milion de vizualizări ale lecțiilor video, atât din Republica Moldova, cât şi din România, SUA, Ucraina, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Rusia, Germania și Spania”, a declarat Ceban.

Pentru etapa a doua, biblioteca va fi completată cu sarcini interactive, unde tinerii își vor putea testa cunoștințele suplimentar.

Edilul spune că de asemenea, pe platformă sunt încărcate suporturile didactice deschise (manuale digitale, prezentări și exerciții). „Îmi doresc ca elevii să revină în bănci de la 1 septembrie, dar ne pregătim pentru orice scenariu. Copiii au dreptul la educaţie şi noi trebuie să le asigurăm acest drept”, a punctat acesta.

Educatieonline.md este un proiect necesar nu doar pe timp de pandemie, dar pentru orice circumstanțe.

You may also like

Comments are closed.

By