Dodon: Este o premieră când Președinția, Guvernul și Primăria Chișinău acționează la unison pentru interesele locuitorilor Capitalei

photo_2020-08-20_13-10-12

Proiectele de amploare de modernizare și dezvoltare promovate de actuala administrație a municipiului Chișinău sunt posibile doar datorită unor acțiuni comune între toate instituțiile statului. Despre aceasta anunță șeful statului, Igor Dodon, care remarcă că este o premieră când Președinția, Guvernul și Primăria Chișinău acționează la unison pentru interesele chișinăuienilor.

„Doar prin eforturi comune, prin colaborare și consens între toate instituțiile statului se poate reuși ceea ce nu s-a reușit ani la rând. Este situația când putem realiza multe lucruri frumoase pentru cetățeni”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului a amintit că a susținut plenar toate proiectele de dezvoltare a infrastructurii drumurilor în Capitală și suburbii. Astfel, din cele peste 6 miliarde de lei alocate în cadrul programului prezidențial ”Drumuri bune pentru toți”, 24 de milioane sunt prevăzute pentru localitățile din municipiul Chișinău.

La propunerea președintelui, alte 100 de milioane de lei au fost alocate din bugetul statului pentru reparația și modernizarea străzii Albișoara și renovarea trotuarelor de pe străzile Pușkin și Bodoni. De asemenea, șeful statului anunță despre identificarea altor 20-30 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii în curțile cartierelor rezidențiale.

Președintele este implicat și în dezvoltarea programelor de îmbunătățire a condițiilor de trai în suburbiile municipiului Chișinău. Igor Dodon a susținut primarul general în acțiunile care au rezultat cu conectarea la energia electrică a locuințelor mai multor familii din satul Dobrogea, care au stat fără lumină timp de 8 ani. O altă problemă soluționată a fost extinderea rețelei de gazificare în comuna Sângera. Aici, 622 de gospodării vor fi conectate până la sfârșitul anului la gazoduct.
Șeful statului susține administrația Capitalei și în eforturile de renovare a Stației de epurare. În prezent, se identifică compania producătoare de utilaj corespunzător pentru asigurarea finalității procesului de epurare a apelor uzate, precum și reducerea volumului de nămol acumulat, ce provoacă mirosul neplăcut în Capitală.

„În prezent, de comun cu primarul general, dar și Guvernul, avem ample discuții la acest subiect, pentru a rezolva definitiv această problemă”, anunță președintele.

Igor Dodon a remarcat și parteneriatul cu alte țări care este benefic pentru dezvoltarea Capitalei. Președintele a amintit despre decizia unei companii de stat din Rusia de a dona municipiului Chișinău 5 mijloace de transport cu destinație specială pentru deszăpezirea drumurilor.
De asemenea, șeful statului a menționat că susține toate proiectele primăriei Chișinău de promovare a modului sănătos de viață.

catedrala centru chisinau botanica oras transport stefan cel mare monument

You may also like

Comments are closed.

By