Locurile de amplasare a gheretelor vor fi scoase la licitație

chisinau.md

Proiectul „Conceptul de Desfășurare a Comerțului Ambulant”, în primul rând ceea ce ține de gherete, a fost trimis spre aprobare Consiliului Municipal Chișinău. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-un video pe pagina sa de Facebook.

Urmează să fie elaborat și un regulament, astfel, ca de anul viitor, toți cei care vor să amplaseze gherete, să aibă scheme de amplasare foarte clară, care trebuie să fie votată în Consiliul Municipal sau să fie determinată de către o comisie specializată, din care să facă parte experți, iar aceste locuri de amplasare să fie scoase la licitație, ca să nu aibă nimeni, vreodată, întrebări de ce a apărut o gheretă într-o parte sau alta, iar municipalitatea să încaseze transparent acele surse financiare pe care ar trebui să le încasase”, a declarat edilul. 

Potrivit acestuia, se va interveni în continuare asupra cazurilor de amplasare ilegală a gheretelor în spațiul public.

„Și nu-mi doresc ca reprezentanții municipalității: pretori, viceprimari și alți funcționari să fie învinuiți de protecționism sau favoritism. Am solicitat responsabililor prezentarea informației actualizate despre numărul gheretelor evacuate de pe străzi în ultima jumătate de an și să fie făcute publice”, a subliniat acesta. 

Ceban spune că excepție sunt acele gherete, care au fost puse pe perioada estivală, pentru a fi comercializate băuturi răcoritoare, cafea, înghețată.

You may also like

Comments are closed.

By