Ion Ceban, în inspecție pe strada Alighieri // FOTO

107600853_638353716768507_614706769574417506_n

Primul strat de asfalt a fost pus pe strada Dante Alighieri, asta după ce ploile de săptămâna aceasta  au spălat tot pietrișul.

„Am fost să verific cum decurg lucrările. Mă bucur că am reușit să ne mobilizăm cât se poate de rapid în urma ultimelor ploi. Chiar dacă erau pregătite lucrările pentru primul strat de asfalt, am avut nefericirea să fie spălat și dus la vale tot pietrișul din cauza pantei și ploilor puternice.
Muncitorii au intervenit de 2-3 ori pe unele porțiuni cu aceleași lucrări și le mulțumesc pentru operativitate”, spune primarul general Ion Ceban.

Edilul capitalei a punctat că anterior s-a luat decizia de a repara integral strada Dante Alighieri, pentru că acolo nu s-a intervenit mulţi ani şi era foarte deteriorată, iar locuitorii din preajmă ocoleau strada.

Lucrările sunt efectuate de serviciile municipale, din sursele financiare ale unei companii de construcţii, care a ridicat în zonă blocuri de locuit.

Astfel, au fost defrişați arborii bătrâni şi bolnavi, s-au renovat rețelele de apeduct şi canalizare şi s-a ridicat cota fântânilor. Totodată, a fost frezat asfaltul degradat, au fost montate borduri noi şi a fost construit un perete de sprijin în scop de prevenire a degradării fundației carosabilului.

„Ne propunem să reabilităm cât mai multe străzi din capitală. Începând cu str. Ion Creangă, Tighina/31 August și Albișoara, terminând cu curțile de bloc, care este următoarea etapă.
Vă mulțumesc pentru încredere și susținere”, a precizat Ion Ceban.

107457749_638353016768577_1065931828253957823_n 107516738_638353126768566_8129526055678764221_n 107533796_638353160101896_8630021809099877426_n 107589415_638353333435212_3666593062388444660_n 107592350_638353050101907_6938497363874738350_n 107603519_638353250101887_713221192842930935_n 107639858_638353086768570_9222872615109774676_n 107641291_638353286768550_888623614636135144_n 107664233_638353210101891_6423924041658245120_n 107708970_638352976768581_8295184616907481153_n 108182534_637768113493734_1058068990544954981_n aligheri55 alighieri ceban lucrari alighieri alighieri8

You may also like

Comments are closed.

By