CNSP a decis prelungirea stării de urgență până la 31 august

army.md

Comisia Națională pentru Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până în data de 31 august 2020. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința comisiei.

Potrivit premierului, pe plan mondial și regional se înregistrează o evoluție îngrijorătoare cu privire la cazurile noi de COVID-19. De asemenea, și în Moldova a încetat trendul descendent al cazurilor noi de infecții pe zi.

Șeful Guvernului a anunțat că în aceste condiții a fost necesar de a reactiva mai multe spitale cu profil COVID-19 și deschiderea unui pavilion nou la Centrul de triere de la Moldexpo. Premierul a reiterat că în continuare trebuie să respectăm regulile sanitar- epidemiologice.

Sistemul medical este sub presiune mare. Este necesar să mai reactivăm spitale. Trebuie să aveți grijă de sănătatea dumneavoastră, ori nu tot timpul posibilitățile statului sunt suficiente pentru a-i ajuta pe toți deodată când este un număr mare de cazuri”, a spus premierul.

Regimul stării de urgență în sănătate publică presupune păstrarea restricțiilor de aflare în locuri publice a mai mult de 3 de persoane, interdicția de a ieși din casă fără necesitate pentru vârstnicii de la 63 de ani, se mențin restricțiile pentru organizarea de ceremonii de gen nunți și cumetrii, dar se va permite organizarea în unitățile HoReCa a unor evenimente legate de zilele de naștere sau pomenirea morților. Este interzisă activitatea cluburilor de noapte.

Până la 31 august este suspendat procesul educațional și activitatea grădinițelor. Potrivit premierului, grădinițele și școlile urmează să adapteze toate condițiile pentru reluarea de la 1 septembrie a procesului de instruire-educare.

Comisia a stabilit că, din 1 august, se reiau activitățile teatral-concertistice în aer liber pentru un număr de până la 50 de persoane. Din această dată se vor relua și antrenamentele și competițiile sportive în spații închise, dar fără spectatori.

De asemenea, membrii comisiei au menținut până la 7 august regimul de autoizolare de 14 zile pentru cetățenii care revin de peste hotare.

Deciziile Comisiei urmează a fi publicate în ziua de luni, 27 iulie.

You may also like

Comments are closed.

By