Scandalul de la Botanica în jurul construcției unui bloc, oprit. Se va face o expertiză // VIDEO

Screenshot_9

Lucrările de construcție a blocului din strada Decebal 5, din sectorul Botanica au fost oprite, după ce agentul economic și responsabili din Primăria Chișinău au ajuns la concluzia ca să fie efectuată o expertiză a lucrărilor. Despre aceasta primarul general Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, agentul economic a fost chemat la primărie unde a discutat cu viceprimarii de ramură Ilie Ceban și Victor Chironda, dar și juriștii și specialiștii din cadrul Direcției arhitectură.

S-a ajuns la concluzia de a fi efectuată o expertiză de către un expert independent, ales de către locatari, împreună cu reprezentanții preturii.

„Recent noi am emis o dispoziție cu privire la suspendarea lucrărilor de construcție, aceasta însă a fost contestată în instanța de judecată și a fost anulat efectul dispoziției primăriei.

Mâine agentul economic va retrage tehnica de pe șantier până la prezentarea expertizei care urmează a fi efectuată”, spune primarul.

Amintim că actele permisive pentru a fi construit acest bloc de locuit au fost acordate de fosta conducere a primăriei capitalei.

You may also like

Comments are closed.

By