Pretura sectorului Buiucani a intrat în carantină

pretura rascani

Pretura sectorului Buiucani a intrat în carantină, asta după ce unul dintre vice-pretori a fost testat pozitiv la Covid-19. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban.

Astfel, în prezent vice-pretorul se află la domiciliu și nu a fost nevoie pentru a fi internat în spital.

Cu toate acestea, angajații își vor continua activitatea de la domiciliu. Fiecare persoană care a contactat cu vice-pretorul și cei care vor prezenta semne de boală vor fi testați pe parcursul săptămânii curente. Rugăm înțelegere din partea cetățenilor care urmau să se adreseze cu o problemă sau alta la pretura sectorului Buiucani”, spune primarul general Ion Ceban.

Este o perioadă complicată pentru toți și întreprindem toate măsurile necesare la nivel de municipalitate. Facem tot posibilul ca angajații, dar și locuitorii capitalei să fie în siguranță, chiar dacă nu este deloc ușor”, a mai precizat edilul.

You may also like

Comments are closed.

By