PPDA, supărat pe PAS că nu vor să demită Guvernul Chicu

ppda

Deputatul PPDA și unul dintre candidații lui Andrei Năstase la funcția de premier, Igor Munteanu, se arată deranjat de faptul că PAS nu susține inițiativa Platformei DA de a demite Guvernul Chicu.

Într-un editorial publicat pe Ziarul Național, Munteanu spune că să stai și să aștepți ca „alegerile prezidențiale să corecteze comportamentul acestui Guvern Chicu e la fel de utopic ca și navigația pe Bâc, promisă de Serafim Urechean pe timpuri. Mai ales din partea unor grupuri politice pro-EU, care contestă în sinea lor toate aceste eșecuri ale guvernului, dar nu simt nevoia unei acțiuni ferme de a-l înlocui”.

Totodată, Munteanu insistă că PAS în frunte cu Maia Sandu trebuie să susțină guvernul PPDA.

„Eu cred că ratarea formării unui nou guvern va testa utilitatea acestor pudibonzi moralizatori, iar testul adevărat va fi pus de realitățile adevărate și nu de pseudo-realitățile impuse de polit-tehnologi”, conchide politicianul.

Precizăm, că PPDA a pregătit o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Reprezentanții formațiunii susțin că dacă vor obține numărul necesar de voturi în Parlament, ei sunt gata să preia guvernarea. În cadrul unui interviu, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a spus că există deja trei potențiali candidați la funcția de premier: Andrei Năstase, Igor Munteanu și Alexandru Slusari.

You may also like

Comments are closed.

By