PAS nu va vota pentru demiterea Guvernului, în condițiile actuale

litvinenco sandu

Partidul Acțiune și Solidaritate nu va susține în condițiile actuale demiterea Guvernului Chicu. Despre acest lucru a anunțat deputatul PAS Sergiu Litvinenco, la TV8. Parlamentarul susține că aceasta a fost poziția formațiunii în urma unei întrevederi care a avut loc între reprezentanții PAS și PPDA.

„Noi le-am spus colegilor de la Platforma DA, având în vedere că este pandemie, criză, ar fi iresponsabil din partea noastră, dacă am susține o moțiune de cenzură și am da jos un guvern în condițiile în care nu avem certitudinea configurării unei majorități care să susțină un alt guvern bun, pro-european autentic”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Totodată, deputatul spune că PAS nu va depinde sub nicio formă de deputații fracțiunii ȘOR.

„Le-am spus colegilor de la Platforma DA că noi cu Partidul ȘOR nu purtăm nicio discuție, nici pentru demiterea Guvernului, nici pentru investirea altui guvern. Nu acceptăm să depindă de ei demiterea sau investirea unui guvern”, a mai spus Litvinenco.

Mai mult, deputatul dezminte informațiile prezentate de Andrian Candu și spune că formațiunea din care face parte nu a purtat discuții cu grupul parlamentar Pro Moldova.

Prezent la emisiune, deputatul socialist Vasile Bolea a concluzionat: „În cazul respectiv sunt două lucruri: sau minte domnul Candu, sau minte domnul Litvinenco, sau nu este în cunoștință de cauză că cineva din partea lor discută cu domnul Candu”.

You may also like

Comments are closed.

By