Gheretele de pe strada Tighina din Capitală, eliminate // FOTO

104877500_625328098071069_2335293535864554121_n

Strada Tighina va scăpa de gherete instalate pe trotuare. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, se crea impresia că există o altă piață lăngă Piața Centrală, unde unele buticuri erau dotate cu aer condiționat.

În ultimele săptămâni au fost evacuate cu greu 19 gherete care aveau acte permisive expirate, dar aveau angajamentul să elibereze locul la prima necesitate. Acum urmează să fie evacuate încă 12 gherete amenajate lângă peretele pieței centrale, unde unele au fost vândute de vechii gospodarii ai pieței centrale, prin anul 2014”, a punctat edilul.

Ceban afirmă că toate acestea le-a aflat când s-au început lucrările de schimbare a rețelelor de apă și canalizare, care reprezintă cuantumul de lucrări și contribuția primăriei în pregătirea străzii pentru reparație în cadrul pachetului II BERD/BEI „Drumuri sectoriale urbane”.

Astfel, urmează să fie evacuate toate gheretele din acea zonă, iar agenții economici trebuie să se conformeze. Strada intră în reparație capitală și noi nu vom face drumuri în jurul butcilor”, a declarat primarul general.

Precizăm că lucrările de schimbare a utilităților subterane vor fi realizate pe o lungime de 470 de metri, iar termenul de executare este de 60 de zile, startul acestora fiind pe 13 mai. Costul total al lucrărilor este de 40 de milioane de lei, banii fiind alocați din bugetul municipal.

83254271_625328384737707_6488937345956617653_n 84173102_625327684737777_6550182844211059395_n 104475659_625327734737772_8030166578481099764_n 104491146_625328158071063_5949439658685371584_n 104493254_625328284737717_3342662045281182511_n 104495658_625327814737764_6247685981236646_n 104497138_625327648071114_2413664957243169066_n 104497531_625328564737689_3547710975286949580_n 104549694_625328248071054_1939522488746104506_n 104556860_625328458071033_5672704032644098247_n 104563494_625328421404370_2265979648477687775_n 104565247_625327468071132_2830151154634985496_n 104732059_625328021404410_8094291576483676033_n 104746958_625327871404425_4700505783453873671_n 104759086_625328604737685_1674110024075635312_n 104767312_625328331404379_8657767747087249739_n 104877500_625328098071069_2335293535864554121_n 104930664_625327624737783_3608854499636295278_n 104937864_625328208071058_8618988488374720621_n 105037093_625328484737697_7944423305468492097_n 105293566_625328054737740_2326039265157004608_n 105369308_625327774737768_3642111446518832169_n

You may also like

Comments are closed.

By