Bilanțul COVID a ajuns, în R. Moldova, la 13 953 cazuri

spital arhanghel mihail

Alte 397 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Toate cazurile sunt cu transmitere locală.  Total teste efectuate în această zi – 2019, dintre care primar – 1586  şi repetat – 433.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la  13 953  cazuri.

Din numărul total de cazuri din această zi, 27 sunt lucrători medicali: medici – 7, asistenți medicali – 17, personal auxiliar – 3.

În total, 7745 persoane au fost tratate și externate.

Totodată, Ministerul Sănătății informează despre noi cazuri de decese provocate de COVID-19, printre care un medic:

Deces 459: Femeie de 54 ani, domiciliu mun. Chișinău. Internată la data de 17 iunie, la Spitalul Raional Edineț. Comorbidități: leucemie, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă.

Deces 460: Bărbat de 51 ani, din raionul Fălești. Internat, la data de 5 iunie, în stare de gravitate medie, cu pneumonie interstițială bilaterală și insuficiență respiratorie acută, la Spitalul Clinic Bălți.

Deces 461: Femeie de 79 ani, din raionul Soroca. Internată la Spitalul Raional Soroca. Comorbidități: fibrilație atrială cronică, anemie cronică.

Deces 462: Bărbat de 67 ani, din mun. Bălți. Internat la data de 18 iunie, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: diabet zaharat.

Deces 463: Femeie de 68 ani, din Bender. Comorbidități: boală ischemică a cordului, cardiopatie mixtă, schizofrenie, cahexie.

Deces 464: Vera Pavalache, în vârstă de 58 ani, care a activat în calitate de asistentă medicală la Dispensarul Republican de Narcologie, Unitatea de Primiri Urgențe. A fost internată în stare gravă, la data de 18 iunie, la Spitalul Raional Anenii Noi.

You may also like

Comments are closed.

By