Scindarea se amână! Vezi ce spune Filip

pdm.md

Pasul pe care l-a făcut PDM, când a semnat acordul de creare a unei majorități parlamentare cu PSRM, a fost unul corect. Despre aceasta a anunțat președintele democraților, Pavel Filip, după ședința fracțiunii PDM. Discuțiile au durat aproape șase ore.

„S-a discutat situația în partid, am acordat timp si am supus unei analize plecările din partid a unor colegi. Am discutat activitatea noastră în această coaliție de guvernare, relațiile cu partenerii. Am ajuns la concluzia că pasul pe care l-a făcut PD atunci a fost unul corect și important pentru a nu arunca țara într-o criză politică și economică. Discuția nu a fost simplă, dar am găsit numitor comun. Vom fi mai activi în această coaliție”, a declarat Pavel Filip.

Președintele fracțiunii parlamentare, Dumitru Diacov, a precizat că în cadrul ședinței s-a discutat despre organizarea formațiunii.

„Discuția de azi a fost deschisă, principială, cu luări de poziții poate în contradictoriu, dar important că suntem aici toți, și avem ferma decizie de a merge mai departe”, a spus Diacov.

You may also like

Comments are closed.

By