Ion Ceban: Orice bănuț privind dezăpezirea de iarna trecută poate fi argumentat

deszapezire

Traseul, cantitatea și temperatura de afară – Primăria Chișinău poate oferi orice informație cu privire la cheltuielile de dezăpezire pentru perioada de iarnă 2019-2020. Despre aceasta a anunțat edilul capitalei Ion Ceban în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.

Potrivit acestuia, nicio administrație municipală anterioră nu putea să facă acest lucru.

„Noi putem să argumentăm orice bănuț. Raportul este pe site-ul primăriei”, a concretizat Ceban.

Amintim că, pentru curățarea drumurilor, presărarea cu antiderapant împotriva ghețușului și poleiului, au fost preconizate 30 de milioane de lei, dintre care s-au folosit 1,5 milioane de lei.

De precizat că 4/5 din bani s-a cheltuit pentru antiderapant, iar 1/5 pentru muncitorii, care au lucrat în turele de noapte.

Anterior, edilul a declarat că antiderapantul a fost presărat pe străzile de bază pentru a nu se admite poleiul, ghețușul, la temperaturi cu minus în perioada de noapte. În perioada de iarnă se formează scurgeri, care la rândul lor se transformă în ghețuș, astfel, municipalitatea este obligată să intervină.

You may also like

Comments are closed.

By