MĂSURI ca și în China! Persoanele aflate în regim de autoizolare vor fi urmărite strict de poliție

politia coronavirus.jpg9

Ministerul Afacerilor Interne a elaborat un sistem prin care va putea urmări mai stric persoanele, care se află în regim de autoizolare din cauza coronavirsului. Mecanismul a fost prezentat de ministrul Pavel Voicu, în cadrul unui briefing de presă.

Astfel, la nivel național, a fost elaborată o hartă interactivă cu privire la datele aferente cazurilor suspecte de COVID-19. În sistem sunt incluse toate informațiile despre persoanele, care trebuie să respecte regimul de autoizolare timp de 14 zile. Harta conține date din fișele epidemiologice și cele colectate de poliția de frontieră.

Oamenii legii vor avea posibilitatea de a verifica informații la nivel național cu identificarea regiunilor mai afectate, unde sunt mai mulți cetățeni la autoizolare.

Pe hartă este indicată persoana și adresa la care aceasta trebuie să se afle pe perioada de carantină. Este vorba de adresa indicată în fișa epidemiologică.

Totodată, oamenii legii vor putea verifica motivul pentru care cetățeanul se află la autoizolare – că a intrat în contact direct la nivel local sau a revenit în țară dintr-o zonă afectată.

„Noi putem urmări persoanele reieșind din mai multe aspecte, atunci când persoana părăsește locul în care trebuie să stea 14 zile, avem mai multe filtre și posibilități de a-i urmări pe acești cetățeni. Acest sistem va fi utilizat și de lucrătorii medicali, care sunt pe prima linie”, a explicat Pavel Voicu.

Potrivit ministrului de Interne, din 17 martie, când a fost pusă în aplicare starea de urgență, 119 persoane fizice au fost sancționate, pentru că au părăsit locul de autoizolare. Totodată, 38 de agenți economici au fost amendați pentru că nu și-au sistat activitatea, iar 24 de șoferii s-au ales cu amenzi, după ce au îmbarcat în transport mai mulți pasageri, decât prevede legea.

You may also like

Comments are closed.

By