Lucrează „la turații maxime” // Locuitorii capitalei pot raporta problemele Chișinăului pe platforma eu.chisinau.md, care este deplin funcțională

primaria chisinau privesc eu

Platoforma online eu.chisinau.md, unde locuitorii capitalei pot să raporteze problemele capitalei și ale sectorului în care locuiesc, a fost lansată de primărie Chisinau. Prin intermediul acesteia, cetăţenii pot sesiza autorităţile locale despre problemele acute din capitală, pe mai multe domenii:

– Comerț neautorizat
– Construcții neautorizate/Locuințe
– Drumuri, gropi și semne rutiere
– Energie electrica/termica/gaz
– Iluminare și semafoare
– Maidanezi
– Parcuri, scuaruri și spații verzi
– Salubrizare

„Problemele capitalei nu așteaptă, fiecare subiect este analizat și soluționat într-un timp restrâns, astfel ca cetățenii să nu aibă de suferit. Vă îndemn în continuare să comunicați problemele cu care vă confruntați accesând portalul eu.chisinau.md.

Chiar dacă eu nu reușesc întotdeauna să mă implic, sesizările dumneavoastră ajung la viceprimarii, pretorii sau șefii de direcții, care au responsabilitatea de a interveni și a găsi soluții pentru fiecare problemă”, se arată într-o postare pe Facebook a lui Ion Cioban.

Potrivit acestuia, părerea fiecărui cetățean contează pentru municipalitatea, iar când toată lumea se implică, lucrurile se mișcă mai repede.

You may also like

Comments are closed.

By