Angajații IGSU au fost alertați, în după amiaza zilei de astăzi, pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs într-un bloc de locuit de pe bulevardul Moscovei, 11. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:52.
La fața locului au intervenit trei echipaje ale pompierilor, care au stabilit că incendiul s-a produs într-un apartament de 35 metri pătrați de la etajul 16.
Pompierii au reușit localizarea incendiului la 13:15, fără ca arderea să obțină răspândire la alte locuințe. Incendiul a fost complet lichidat la ora 13:18.
În urma arderii au fost afectate bunuri materiale din interiorul bucătăriei apartamentului. În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit.
Potrivit IGSU, intervenția a fost dificilă din cauza mașinilor parcate neregulamentar.
Comments are closed.