O treime dintre cei infestați nu cunosc că sunt purtători de Covid 19

coronavirus covid

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus care au dezvoltat târziu sau deloc simptome specifice poate ajunge la o rată de 1 la 3 dintre cei care au fost testaţi pozitiv. Potrivit unor date clasificate ale guvernului chinez, obţinute de publicaţia South China Morning Post, citată de mediafax.ro, numărul ”purtătorilor tăcuţi” ai virusului poate fi mult mai mare decât s-a crezut iniţial.

Conform acestor date, la sfârşitul lunii februarie peste 43.000 de persoane au fost depistate pozitiv fără a avea vreun simptom. Aceşti oameni au fost plasaţi în carantină, dar nu au apărut în raportările oficiale care la acea vreme indicau 80.000 de persoane.

Oamenii de ştiinţă nu reuşesc deocamdată să se pună de acord în privinţa rolului pe care îl au pacienţii asimptomatici în răspândirea virusului şi cât de contagioase sunt aceste persoane.
Un număr din ce în ce mai mare de cercetători pun la îndoială informaţiile oficiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii conform cărora ”transmiterea asimptomatică este extrem de rară”.

You may also like

Comments are closed.

By