Ministerul Sănătății: Toate manifestările în masă, INTERZISE

gov.md

Autoritățile de la Chișinău au decis să interzică toate manifestările în masă, pentru a preveni răspândirea coronavirusului de tip nou. Decizia a fost anunțată în această dimineață, după ședința Punctului Focal Național.

Potrivit ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, decizia a fost coordonată cu Organizația Mondială a Sănătății.

„Am coordonat cu OMS decizia de a interzice toate manifestările în masă, indiferent de tipul acestora: culturale, sociale, sportive. Vrem să coordonăm cu fețele bisericești vizavi de slujbele la biserică, deoarece și acolo participă un număr mare de oameni, dar despre rezultate vă anunțăm după discuții cu fețele bisericești”, a spus Dumbrăveanu.

Totodată, în cadrul ședinței s-a decis de a fortifica frontiera de stat cu personal medical. Cât despre închiderea școlilor și a grădinițelor, membrii Punctului Focal au ajuns la concluzia că deocamdată nu este nevoie de această măsură.

În prezent, în țara noastră sunt zece cazuri suspecte de COVID-19 la maturi și două cazuri la copii.

Până acum autoritățile au anulat câteva acțiuni în masă, precum expoziția anuală „Moldagrotech”, dar și festivalul „Mărțișor”.

You may also like

Comments are closed.

By