Expert american: COVID-19 ar putea ucide Uniunea Europeană

ITALY-CHINA-HEALTH-VIRUS

COVID-19 ar putea ucide Uniunea Europeană, care a fost construită pe ideea de solidaritate. De această părere este expertul american Doug Bandow, care a publicat un articol în revista „National Interest”.

Autorul scrie că exemplul Italiei a demonstrat cum țările din UE, în loc să se solidarizeze și să vină în ajutor, au ales să stea deoparte și să-și rezolve problemele personale.

„Cu părere de rău, italienii au constatat că toate telefoanele europenilor erau ocupate. Nimeni nu le-a propus ajutor. Austria și-a închis granițele pentru locuitorii Italiei, care nu au putut confirma că nu sunt bolnavi. Germania a interzis exportul echipamentelor de protecție, cum ar fi măștile medicale”, scrie Doug Bandow.

Mai mult decât atât, indiferența vecinilor UE a fost completată de Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, care a declarat că nu este „treaba băncii” să acopere găurile din cheltuielile bugetare ale guvernelor. Declarație care, susțin autoritățile italiene, a determinat o cădere istorică a bursei de la Milano, cu 17%, pe fundalul epidemiei de coronavirus.

„În această situație complicată, doar China a răspuns la solicitate italienilor și a trimis o echipă din nouă medici și un avion încărcat cu peste 30 de tone de echipament medical”, constată expertul.

You may also like

Comments are closed.

By