Deputații din coaliția Candu-Sandu-Șor s-au susținut din nou și nu au votat numirea a 4 membri CSM

parlament

Coaliția informală Candu-Sandu-Șor a demonstrat, din nou, în Parlament acord comun asupra unor acte legislative. Deputații din aceste fracțiuni nu au susținut votul cu privire la numirea a patru membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea profesorilor titulari de drept.

Deputații din coaliția Candu-Sandu-Șor s-au susținut reciproc în solicitările făcute la acest proiect de hotărâre și au declarat la unison că nu vor vota pentru noii membri CSM.

Deputatul PSRM, Grigore Novac, membrul Comisiei juridice, numiri și imunități, le-a atras atenția deputaților din coaliția Candu-Sandu-Șor că vin în Parlament cu acuzații sterile și rupte de realitate. Asta pentru că membrii acestor fracțiuni au avut timp și posibilitate, în cadrul comisiei, să înainteze și să prezinte toate informațiile asupra candidaților la funcția de membru CSM.

„Dacă ați avut informații despre anumiți candidați și ați tăinuit-o, atunci treceți într-o altă categorie de suspecți, și anume că ați acoperit pe cineva”, a declarat Novac.

Deputatul PSRM a mai amintit că deputații din grupul Candu au părăsit sala de ședințe a comisiei în timpul concursului, în loc să pună întrebări candidaților și a preferat „să se dea în spectacol în fața presei” și să facă „un show de prost gust”.

You may also like

Comments are closed.

By