COVID-19 // Slovacia și Cehia au anunțat stare de urgență și închiderea granițelor

coronavirus covid

Slovacia a anunţat joi închiderea frontierelor sale pentru toţi cetăţenii străini, cu excepţia polonezilor, pentru a combate răspândirea noului coronavirus, precum şi închiderea tuturor aeroporturilor internaţionale, a şcolilor, a instituţiilor culturale şi de agrement, informează AFP şi Reuters.

„Niciun cetăţean străin nu va avea voie să intre în Slovacia” începând de vineri dimineaţă, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Peter Lazarov, adăugând că „doar cetăţenilor polonezi li se va permite intrarea în ţară”.

Până în prezent, Slovacia a înregistrat 16 cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Potrivit premierului Peter Pellegrini, care a anunţat aceste măsuri, transportul internaţional de mărfuri nu va fi întrerupt.

Și Republica Cehă a decretat joi stare de urgenţă şi va închide graniţele pentru călătorii străini care vin din 15 ţări, printre care Franţa, Germania, Austria sau Marea Britanie, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Totodată, nici cetăţenii cehi nu vor mai putea călători în aceste 15 ţări ”de risc”. Vor fi adoptate unele excepţii pentru cetăţenii care lucrează în comunităţile transfrontaliere.

Între alte măsuri guvernul de la Praga a mai decis interzicerea evenimentelor publice cu participarea a peste 30 de persoane şi închiderea unor spaţii publice cum sunt centrele de sport sau de servicii spa, teatrele, cinematografele, cluburile şi bibliotecile, în timp ce restaurantele vor fi nevoite să închidă la ora 20.00, a afirmat premierul.

Cele 15 state ”de risc” vizate de această interdicţie sunt: China, Coreea de Sud, Iran, Italia, Spania, Austria, Elveţia, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania şi Marea Britanie.

sursa: agerpres.ro

You may also like

Comments are closed.

By