O nouă concepţie de amplasare a gheretelor în capitală

ghereta

Pe străzile capitalei nu vor mai fi reamplasate gheretele care actualmente sunt evacuate din sectoarele capitalei. Despre acest lucru a anunţat primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, în şedinţa serviciilor operative a primăriei.

Edilul a dispus ca până la începutul lunii martie, curent, să fie propus dezbaterilor publice un nou concept cu privire la amplasarea gheretelor în capitală. Cel mai probabil loturile pe care urmează să fie aşezate acestea vor fi scoase la licitaţie. Totodată, săptămâna viitoare viceprimarul capitalei, Victor Chironda, va organiza consultări publice cu un grup de arhitecţi, pentru a definitiva şi aspectul estetic al noilor gherete.

Tot în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor primăriei, Ion Ceban, a solicitat pretorilor de sector să urgenteze inventarierea tuturor garajelor amplasate ilegal. În schimbul lor, ar urma să fie construite parcări auto în preajma blocurilor de locuit.

„Vreți voi sau nu vreți garajurile vor fi demolate. Primesc sute de mesaje de la locatarii care vor să amenajeze parcări în apropierea blocurilor de locuit. Odată ce oamenii doresc să se implice, trebuie să vedem cum putem împreună să realizăm acest lucru,” a menţionat primarul general.

Şeful capitalei a cerut să fie inventariate şi anexele, depozitele, şurele construite ilegal de locatari în curțile interioare ale blocurilor. Edilul a făcut apel către cetățeni să coopereze cu autoritățile și să nu încerce diferite metode pentru a influenţa procesul de demolare și evacuare a acestora.

„Noi realizăm toate acțiunile în conformitate cu legislația în vigoare. Nu este normal ce s-a facut până acum. Unii oameni au acaparat pământul municipal, pentru a construi ce le trăsnește prin cap. Orașul trebuie să arate altfel și asta ne propunem să facem”, a declarat primarul general.

You may also like

Comments are closed.

By