Doi moldoveni au încercat să revină acasă pe furiș

politia de frontiera

Doi moldoveni din raionul Ceadîr-Lunga sunt documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Bărbații, de 24 și respectiv 33 de ani, au fost reținuți de polițiștii de frontieră din Vulcănești, în timp ce încercau să intre pe teritoriul Republicii Moldova, ocolind punctele de trecere din proximitate.

Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

La audieri, unul dintre tineri a declarat că a ajuns în Ucraina prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, însă din motiv că-i expirase pașaportul a decis să se întoarcă pe cale ilegală în Republica Moldova.

Cel de-al doilea tânăr a declarat că nu are autorizare legală de aflare pe teritoriul Ucrainei, fapt ce l-a determinat să recurgă la trecerea ilegală a frontierei de stat.

În prezent, persoanele sunt cercetate de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției Regionale Sud. Conform art. 362 al. 1 Cod Penal al RM, tinerii riscă amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Screenshot_6

Screenshot_7

You may also like

Comments are closed.

By