DOC |PAS a tăcut mâlc în 2019 când au mărit salariile cabinetului Sandu

parlament acum2

Deși s-au dat în spectacol referitor la tentativa de majorare salarială a deputaților inițiată de către democratul Vladimir Cebotari, deputații PAS Dumitru Aliba, Dan Perciun sau Sergiu Litvinenco, uită să spună cum Guvernul Sandu, care le-a aparținut practic în totalitate și-a majorat salariile în iulie 2019. Și nu prin intermediul oricui, ci chiar cu mâinile lor, a deputaților ACUM (Bloc format din PAS și PPDA )

Arhiva Parlamentului păstrează proiectul de lege nr.84 din 20.06.2019 înaintat de autorii: Litvinenco Sergiu, Grosu Igor , Roșca Veronica , Munteanu Igor , Nantoi Oazu , Slusari Alexandru , Reniță Iurie , Gherman Doina , Alaiba Dumitru , Carp Lilian , Ciobanu Maria

Screen Shot 2020-02-07 at 1.31.42 AM

 

Înaintând proiectul de lege și aprobându-l, fără nici un fel de remușcare, aceștia au majorarat esențial salariul pentru reprezentanții din Guvernul Sandu după cum urmează în documentul pe care îl puteți deschide aici.

Cu alte cuvinte, odată cu intrarea în vigoare a legii nr.63 din 5 iulie 2019 prin care au fost propuse majorări ale coeficienților de salarizare, pe toată perioada mandatului, angajații Guvernului Sandu au beneficiat de un salariu majorat în medie cu 1000 de lei, dar, având în vedere creșterea anuală a
valorii de referință care s-a majorat de la 1500 lei în anul 2019, la 1650 lei în anul 2020 pentru angajații din sfera bugetară, preiectul semnat și aprobat de deputații ACUM a însemnat defapt majorarea în 2020 cu 3 mii de lei a salariilor pe care miniștrii sperau să le obțină dacă nu cădea Guvernul Sandu.

De menționat este și faptul că scandalagiii care au majorat salariile ministrilor harvardieni, uită să mai spună ceva și anume că această creștere a salariilor deputaților (care va fi potrivit anulată) a survenit ca urmare creșterii valorii de referință pentru toți angajații din sfera bugetară (de la 1500 la 1650 de lei) pe cînd prin proiectul nr.84 din 20.06.2019 au fost favorizați doar anumite categorii de salariați din guvernul Sandu.

You may also like

Comments are closed.

By