Aprobat de Guvern: Pensiile vor fi indexate de două ori pe an

ghiseu pensii cnas

Pensiile din Moldova vor fi indexate de două ori pe an: la 1 aprilie și 1 octombrie. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, 12 februarie, de Guvern. Potrivit documentului, al cărui autor este Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, se instituie indexarea semianuală a tuturor pensiilor, indiferent de mărimea lor, precum şi a venitului lunar minim garantat utilizat la determinarea Programului de Ajutor Social.

La 1 aprilie, coeficientul de indexare va constitui inflaţia înregistrată în ultimul semestru al anului precedent anului indexării. La 1 octombrie, coeficientul de indexare va constitui inflaţia înregistrată în primul semestru al anului în curs.

Ministrul de resort, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că acest mecanism de indexare va asigura beneficiarilor de pensii o compensare neîntârziată a efectului inflaţionist.

”Aplicarea principiului de indexare semianuală în baza inflaţiei înregistrate în ultimul semestru va consolida funcţia de bază a indexării, şi anume cea de protejare a pensionarilor de efectul diminuării puterii de cumpărare”, a spus ministrul.

Mecanismul de indexare propus prin acest proiect de lege se va aplica pentru toate prestaţiile sociale, inclusiv plăţile capitalizate, indemnizaţiile de dizabilitate survenită ca urmare a unui accident de muncă şi compensaţiile băneşti lunare stabilite participanţilor la lichidarea avariei de la C.A.E. Cernobîl. Inițiativa îi aparține președintelui Igor Dodon.

Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Parlament.

You may also like

Comments are closed.

By