Un şef al Inspecţiei mediului din Cahul, reținut pentru folosirea abuzivă a mașinii de serviciu, consum de carburanți și fals în acte

cna.md

Un şef de direcţie din cadrul Inspecţiei mediului din Cahul a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie, fiind suspectat de folosirea abuzivă a automobilului de serviciu, de însuşirea carburanţilor din gestiunea instituţiei, dar şi de falsificarea unor acte. În acţiunile sale, acesta ar fi avut ca şi complice pe administratorul unei reţele de staţii petroliere din Cahul.

Șeful direcţiei ar fi însuşit ilegal, pe parcursul anului 2019, 1000 de litri de benzină, pe care i-ar fi menţionat în rapoarte ca şi consum pentru automobilul de serviciu. Împreună cu administratorul unei staţii Peco, acesta ar fi extras de pe cardul de alimentare cantitatea de carburanţi, falsificând foile de parcurs şi indicând itinerare de deplasare incorecte pentru a justifica consumul.

În urma documentării faptelor enunţate, s-a constatat că numitul ar fi inclus în foile de parcurs şi zilele în care se afla în concediul de odihnă sau de boală. Astfel, consumul exagerat de carburanţi a devenit suspect, iar pe marginea acestor bănuieli a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice.

Bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore, după ce au fost efectuate percheziţii la domiciliul şi în automobilul acestuia. La DGT Sud a fost escortat şi administratorul staţiei de alimentare pentru a fi recunoscut ca bănuit şi complice la săvârşirea celor două infracţiuni.

Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul riscă o amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

img (1)

cna.md
cna.md

You may also like

Comments are closed.

By