Sondaj // PSRM ar putea să obțină majoritatea parlamentară

parlament psrm alianta kozak

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, PSRM ar obține cel mai mare număr de mandate. Potrivit sondajului prezentat de Intellect Group, dacă duminica viitoare s-ar organiza un scrutin parlamentar, în Legislativ ar accede trei formațiuni politice – PSRM, PAS și PDM.

Potrivit chestionarului, cel mai mare număr de mandate l-ar obține PSRM, pentru care ar vota 40,6 la sută din respondenții care și-au formulat o opțiune.  

Pentru formațiunea condusă de Maia Sandu ar vota 27,9 la sută dintre cetățenii deciși, iar pentru PDM – 10,7 la sută. 

Celelalte formațiuni politice nu trec pragul electoral de 5 procente. 

Experții companiei Intellect Group au calculat și numărul de mandate care ar reveni formațiunilor ce acced în parlament. Astfel, PSRM ar putea obține cel puțin 51 de mandate, ceea ce reprezintă majoritatea parlamentară, suficientă pentru învestirea guvernului și adoptarea legilor organice.  

Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1134 de persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult, în perioada 16-23 ianuarie 2020. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +/- 3%.

You may also like

Comments are closed.

By