S-a dat start operațiunii speciale ,,Pietonul”

pietonul

În perioada anului 2019, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 344 de accidente rutiere în rezultatul cărora 58 de pietoni care traversau strada neregulamentar și-au pierdut viața, iar 295 s-au ales cu traumatisme.

Dat fiind faptul că abaterile săvârșite de pietoni în traficul rutier și neacordarea priorității la trecere reprezintă unele din cauzele prioritare ce provoacă accidente pe drumurile publice, Poliția intensifică acțiunile în stradă menite să responsabilizeze și să disciplineze atât pietonii, cât și conducătorii auto cu privire la respectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2020, polițiștii vor desfășura pe întreg teritoriul țării operațiunea specială ,,Pietonul” în scopul reducerii numărului de accidente.

Inspectoratul General al Poliției amintește pietonilor că aceștia sunt deopotrivă participanți ai traficului rutier, prin urmare, încălcarea regulilor de circulație de către aceștia constituie contravenție.

Prin urmare, ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea în locuri neindicate, se sancţionează cu avertisment sau cu amendă în mărime de la 300 la 450 lei, potrivit art.245 alin.(1) al Codului Contravențional.

Totodată, neacordarea priorității pietonilor constituie o faptă contravențională și se sancţionează cu amendă până la 1 500 lei și cu aplicarea a 4 puncte de penalizare, în conformitate cu art. 238 alin.(3) al Codului Contravențional.

You may also like

Comments are closed.

By