Inițiativele președintelui Dodon pentru a îmbunătăți viața satelor moldovenești

dodon

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat în această dimineață, după ședința tripartită cu speakerul Zinaida Greceanîi și premierul Ion Chicu, că a lansat mai multe inițiative legislative menite să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor de la sate. Este vorba despre aprovizionarea satelor cu apă potabilă, iluminarea stradală, salubrizare și finalizarea procesului de gazificare a localităților rurale. Șeful statului a solicitat suportul Guvernului și Parlamentului pentru aprobarea acestui pachet de legi pe parcursul anului 2020.

Am să rog Guvernul să examineze posibilitatea ca pe parcursul acestui an să fie lansate programe naționale. Primul – aprovizionarea cu apă. Este o problemă majoră în localitățile din Republica Moldova. Avem nevoie de un program de stat pentru asigurarea cu apă a cetățenilor”, a declarat președintele.

O altă inițiativă lansată de șeful statului se referă la iluminarea satelor. Președintele susține că această problemă nu trebuie lăsată doar pe umerii primarilor, ci trebuie să fie lansat un program guvernamental.

Această problemă trebuie abordată sistemic. Câteva sute de localități ar putea fi deja iluminate în prima jumătate a acestui an”, a menționat Dodon.

Președintele țării a anunțat și despre inițiativa sa care se referă la salubrizarea satelor moldovenești și lichidarea gunoiștilor neautorizate.

”Este o problemă majoră pentru sate și este o problemă ecologică mare pentru Republica Moldova. Guvernul are acest subiect pe ordinea de zi. Trebuie să inițiem și aici un program de stat de salubrizare și lichidare a gunoiștilor neautorizate”, a spus Dodon.

A patra inițiativă lansată în această dimineață de șeful statului se referă la încheierea procesului de gazificare a tuturor localităților din țară.

”Gazificarea în proporție de 80-90 la sută în Moldova s-a finalizat. Dar mai sunt câteva zeci de localități negazificate. Vom propune operatorului SA ”Moldovagaz” să finalizăm și acest proces”, a declarat președintele țării.

You may also like

Comments are closed.

By