Un ucrainean, prins de vameșii moldoveni cu mărfuri fără acte de proveniență // FOTO

customs.gov.md

Mai multe loturi de haine, încălțăminte, tehnică de uz casnic, produse alimentare și alte mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență, au fost ridicate de echipele mobile ale Serviciului Vamal. Bunurile, valoarea cărora se estimează preventiv la suma de 200 000 de lei, au fost depistate în automobilul unui cetățean ucrainean.

Cazul a avut loc pe traseul Slobozia Mare – Vulcănești, după ce echipele mobile au oprit pentru verificări un autovehicul de marca Mercedes Sprinter, despre care aveau suspiciuni că ar fi implicat în trafic ilicit de mărfuri. În rezultatul controlului efectuat, angajații vamali au depistat, în compartimentul marfar și în salonul microbuzului, bunuri de larg consum în cantități comerciale și fără niciun act confirmativ.

Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru introducerea ilegală a mărfii în scopul eschivării de la achitarea plăților vamale și comercializării neautorizate. Totodată, bunurile au fost ridicate, iar cazul este transmis subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.

viber_image_2019-11-26_14-34-09

viber_image_2019-11-26_14-34-27

viber_image_2019-11-26_14-35-01

You may also like

Comments are closed.

By