Stamate a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general. Candidații vor fi selectați de Maia Sandu

sandu stamate

Guvernul și-a asumat astăzi, 6 noiembrie, răspunderea pentru modificarea Legii procuraturii, astfel că premierul va fi responsabil de preselectarea candidaților la funcția procuror general, transmite IPN.

Premierul Maia Sandu a declarat că modificările operate în septembrie anul curent nu s-au soldat cu rezultatele scontate de a alege un procuror onest, integru și curajos. Deși Ministerul Justiției a creat o comisie specială pentru a preselecta candidații la funcția procuror general (lista scurtă), înainte de a-i prezenta Consiliului Superior al Procurorilor, această sarcină nu a putut fi îndeplinită pentru că membrii comisiei nu au avut acces la date suficiente care ar confirma integritatea și profesionalismul candidaților.

Și ministrul justiției, Olesea Stamate, a spus că lipsa datelor suficiente a viciat concursul. La fel, a constatat că unul dintre șase membri ai comisiei a favorizat în mod evident anumiți candidați, acordând un punctaj discrepant comparativ cu alți membri ai comisiei.

„Ținând cont de importanța alegerii unui procuror general cu calități profesionale înalte și integru, venim cu propunerea de a angaja răspunderea Guvernului pentru modificare Legii procuraturii”, a spus Olesea Stamate.

„Astfel, în funcție de pregătire și abilități, de integritate și alte calități personale, prim-ministrul selectează, conform procedurii aprobate, cel puțin doi candidați la funcția de procuror general și transmite lista candidaților preselectați și dosarele acestora CSP. Adițional reiterăm obligația tuturor instituțiilor din stat să ofere informații celor care preselectează candidații pentru asemenea funcții importante în stat”, a mai spus Olesea Stamate.

Menționăm că, astăzi, ministrul justiției, Olesea Stamate, a declarat că va emite un ordin prin care va anula rezultatul concursului pentru funcția de procuror general.

Potrivit Regulamentului Parlamentului,  dacă, în decurs de 72 de ore din momentul când Guvernul și-a asumat răspunderea, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului, proiectul de lege este considerat adoptat.

You may also like

Comments are closed.

By