Trei pretinși polițiști, care au cerut 40.000 lei de la un chișinăuian, trimiși în judecată

judecata

Trei bărbați, care au pretins că ar fi polițiști și au cerut, prin șantaj, suma de 40.000 lei de la un locuitor din Chișinău, au fost trimiși la judecată.

Făptașii au vârste cuprinse între 25 și 33 de ani. Aceștia au avut o înțelegere prealabilă cu un amic al victimei, care urma să intre primul în locuință, cu solicitarea ca să primească droguri de la acesta, contra plată. Victima a refuzat oferta, dar l-a invitat în apartament, cu intenția să discute un conflict mai vechi.

Însă, odată cu amicul său, în locuință au pătruns și trei pretinși polițiști, care l-au maltratat pe locatar, cât și pe oaspetele acestuia. Agresorii pretindeau că dacă victima le va oferi suma de 40.000 lei, aceștia nu vor face cunoscut faptul că el s-ar ocupa de vânzarea drogurilor. „Soluția” însă a fost propusă nu înainte ca pretinșii polițiști să-i jefuiască de bunuri pe cei doi. Ulterior, făptașii i-au răpit și i-au dus într-o fâșie forestieră, unde au continuat să-i maltrateze.

Dacă vor fi găsiți vinovați pentru jaf, șantaj și faptul că au pretins că sunt polițiști, cei trei făptași riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 de ani. La această etapă, pentru cercetarea probelor de către autorități și pentru ca indivizii să nu se eschiveze de la înfăptuirea justiției, la solicitarea procurorilor PCCOCS, făptașii sunt plasați în arest preventiv.

You may also like

Comments are closed.

By